În bibliotecă

Zuleiha deschide ochii – Guzel Iahina

Nu știu cu ce să încep pentru a descrie pe scurt romanul ‘Zuleiha deschide ochii’ de Guzel Iahina.
Surprinzător? Magistral? Deosebit? Terifiant?

Ar trebui să o iau încet și vă voi spune de ce m-a cucerit acest roman și de ce merită să fie citit.

  1. Personajul principal, Zuleiha, are un traseu excepțional pe tot parcursul romanului. Ea este simbolul femeii asuprite din multe colțuri ale lumii. Dar, tot ea, ajunge spre finalul poveștii să se desprindă de tot ceea ce a fost învățată și reușește să răzbată în cele mai potrivnice condiții de viață.
    Ajungi să trăiești împreună cu Zuleiha fiecare clipă și experiență.
    La începutul romanului am simțit deopotrivă milă, compătimire, revoltă, furie.
    Citești și te doare stomacul doar la gândul că poate cineva să trăiască în astfel de condiții.
    Treptat, când povestea înaintează, am simțit cumva că trebuie să încurajez din umbră personajul să reziste călătoriei prin care a fost nevoită să treacă.
    Spre final, Zuleiha te face să realizezi că, indiferent prin ce chinuri și încercări trece cineva, ține doar de voința și curajul fiecăruia să răzbată într-o lume crudă. Zuleiha renaște cumva din propria cenușă ca pasărea Pheonix, ea nu renunță și chiar găsește calea spre echilibru.
    Am adorat faptul că, deși are o stăpânire de sine extraordinară, reușește să iubească și să descopere, de fapt, ce înseamnă a iubi și a fi iubită.
  2. Toată povestea Zuleihăi are în spate un fond istoric. Acțiunea se petrece în Rusia anilor ’30, de după Primul Război Mondial, când sunt deschiaburate minoritățile țării (tătari, musulmani, nemți, intelectuali etc). O mulțime de oameni sunt transportați cu trenul luni întregi până în inima Siberiei, pe malul râului Angara. Oamenii sunt nevoiți să construiască, din nimic, mici așezări în cele mai potrivnice condiții posibile. Este fascinant să descoperi detaliile și te minunezi efectiv de ce este în stare să facă omul în ceea ce privește construirea unui adăpost, procurarea hrănii, etc. Pentru mine, toată această poveste a însemnat o lecție pură de supraviețuire.
  3. Personajul principal masculin, Ivan Ignatov, este și el construit extraordinar pe tot parcursul romanului, iar autoarea surprinde minunat transformările prin care acesta trece. În primele pagini, el este comandantul necruțător. O dată ce călătoria cu trenul, pe care este nevoit să o parcurgă, împreună cu deținuții înaintează, începe să simtă empatie față de oameni și față de condițiile precare de călătorie. Spre finalul poveștii, Ignatov, pune mai presus adevărul și corectitudinea decât orice responsabilitate sovietică. El devine uman.

Simbolistica personajelor și a evenimentelor te face să ieși din firul narativ și să gândești la nivel macro. Încerci să înțelegi împletirea acțiunilor cu trăirile personajelor, rolurile fiecărui personaj în parte în tot firul narativ, dar, mai ales, importanță lor în povestea de viață a Zuleihăi.

Da, merită să citiți „Zuleiha deschide ochii”. Vă las aici două fragmente absolut incredibile, poate vă conving să o achiziționați și să o citiți.

„- Smirnă să stai, femeie!
Și începe s-o bată.
N-o doare mătura pe spinare. Parcă e măturica de baie. Zuleiha stă smirnă, cum i-a poruncit bărbatul, doar tresare și zgârie cu unghiile lăuka la fiecare lovitură; din cauza asta n-o bate multă vreme. Se răcorește repede. Are parte de un soț bun totuși.
După aceea îl spală și-l primenește. Când Murtaza iese în vestiar să se odihnească, ea îi spală lenjeria. O ajunge oboseala, nu mai are putere să se spele – își simte pleoapele grele, capul tulbure -, își trece lufa peste tâmple și își netezește părul. Mai rămâne doar să se spele pe picioare – și să doarmă, să doarmă…
E obișnuită de mică să spele podelele în genunchi. ‘Aplecați de spate sau ghemuiți pe vine muncesc numai leneșii, o învăța mama. Zuleiha nu se consideră leneșă – freacă scândurile întunecate și alunecoase cu mișcări de șopârlă: cu burta și pieptul lipite de podea, aplecându-și mult capul și ridicându-și fundul cât mai sus. Așa își ține echilibrul.
În scurt timp, sauna e spălată, și trece în vestiar: atârnă la uscat preșurile ude la kișteul întins sub tavan, adună cioburile ulciorului spart și începe să frece podelele.”

„Dintre toți membri artelului de vânătoare – cinci la număr -, Zuleiha ajungea prima în taiga. (…)
Își amintea cu căldură de primul urs ucis în ’31, în Poiana Rotundă: dacă n-ar fi fost el, n-ar fi știut că are ochi bun și mână sigură.”

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *