În pantofi de mamă

Eu rămân la țară, cu mamaie!

Iunie a adus cu ea o surpriză.
Copilul nostru cel mare s-a gândit că, fiind mare („Mami, am 4 ani acum, am crescut mare!„), se poate descurca și fără noi.

De curând, aproape am finalizat o căsuță „de vacanță” în Argeș unde s-a mutat bunica lui Nicholas și unde, ne retragem și noi în weekenduri.

De când am început să venim aici, băiatul nostru nu a vrut nici măcar o dată să rămână singur cu mamaie. Deși recunoștea că îi place mult la țară, își dorea să rămânem cu el. Toate bune și frumoase, nu forțăm nimic, nu lăsăm copilul singur împotriva voinței lui.

Dar a venit ziua de 1 iunie când trebuia să ne întoarcem în București după weekend, iar copilul ne spune că el nu merge cu noi, că vrea să rămână cu mamaie. Eh..am zis noi, zice și el așa, dar vrea să meargă cu noi.

Îi repetăm de câteva ori că ne pregătim să plecăm, dar el o ține una și bună „Eu rămân la țară, cu mamaie!„.
Explicăm „Dar mami, știi, o să lipsim câteva nopți, cam 4 la număr, o să fii fără noi. Ești sigur?”
Copilul îmi taie orice explicație „Am zis că rămân la țară cu mamaie!”.
Șoc, panică! El chiar vorbește serios? El chiar nu merge cu noi?
Strângem bagajele, pupăm copilul, anunțăm copilul că ne urcăm în mașină…el ne spune doar „Paaaa!”.

Hmmm, cam așa stă treaba…mda, probabil că va trebui să facem cale întoarsă sau poate că diseară va trebui să venim dupa el! Cam asta gândeam…

Nu a mai vrut să rămână singur să doarmă cu mamaie de cam 1 an jumătate. Nu aveam cum să cred că, dintr-o dată, va fi așa de simplu.
Însă, ajungem acasă, în București, sunăm bunica și întrebăm de copil. Copilul bine mersi, nu ne ducea lipsa, nici măcar nu întrebase de noi.

Nu vă puteți închipui câte îmi treceau prin minte…după atâta timp de stat cu el, știind mereu tot ce face și cum face, e un sentiment ciudat de experimentat, fără pregătire prealabilă, să nu știi ce îți face copilul, de e bine sau nu.

Nu contestam nicio secundă că nu ar fi îngrijit, însă șocul că a dorit să rămână fără noi la țară a fost foarte mare.

Și iată cum ne-am simțit noi ca într-o mini vacanță doar cu copilul cel mic acasă.
Normal, e și el un mic dragonel, agitat, în plină expansiune, plină explorare, plină erupție dentară. Dar e doar unul acasă, doar grija unuia de purtat! Wow…începem.

Parcă am avut timp de atât de multe…încât nu știu cu ce să încep…da, cu ce mi-a plăcut cel mai tare să fac!

Am reușit să citesc o carte în 3 zile, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de extrem de mult timp! Am savurat fiecare pagină, fiecare cuvânt, fiecare descriere, nu m-am grăbit să termin o frază! Ce sentiment frumos!

Am făcut curățenie, am gătit în tihnă…

Aaa, m-am putut plimba în voie, fix cât am vrut!

Și da, am putut vorbi la telefon fără să aud de 30 ori pe minut „Mami!”.

Dar ce te faci cu inima unei mame??? Niciodată nu poate să își ia gândul de la ambii copii! Cel mare mi-a fost în gând și în suflet non stop! Dorul de el a crescut de la zi la zi, iar nerăbdarea de a veni ziua de vineri era extrem de mare!

Cum o dai cu o mamă, tot nu e bine. Dacă e prea liniște nu e bine, dacă e gălăgie, nu e bine, dacă unul lipsește nu e bine, dacă sunt amândoi aproape, iar nu-i bine!

Ce a făcut dragonul cel mare fără noi? A savurat zilele cu niște activități minunate! Cum și-a făcut prieteni printre vecini și cum lui îi place compania oamenilor, a stat pe capul lor aproape non stop.

  • A dat mâncare la găini și rațe.
  • A scos puiuți de la cloșcă.
  • A adunat ouăle din cuibar.
  • A udat grădina. Și nu oricum, ci cărând apă cu niște mini găleți, perfecte pentru un copil.
  • S-a jucat atât de frumos cu un cățel încât cred că au devenit prieteni pentru totdeauna.
  • S-a mai împrietenit și cu un alt vecin care i-a făcut pe plac cumpărându-i jucării, săpând gropi în nisip, făcând forme din nisip, făcând baloane de săpun, încercând să îl învețe badminton.
  • Da, evident că a fost și cu bunica la cumpărături prin sat și evident că a intrat în vorbă cu toți oamenii ce îi ieșeau în cale.
  • Și, pentru că e atât de simpatic (seamănă cu mama lui 🤣), mai nou, vine acasă cu „plocoane”, ba un ou, ba niște cireșe, ba niște căpșuni!

Abia joi, după prânz, mi-a declarat că îi este dor de noi și că i-ar plăcea să ne vedem. Inima mea sălta de bucurie! Iată, și-a amintit, în sfârșit, de noi.

Revederea a fost magnifică! Îmbrățișări strânse, lungi și declarații siropoase. Fix ca în filme.

Concluziile mele sunt multiple după săptămâna aceasta.

  1. Trebuie să îi dai copilului timpul necesar ca să se desprindă singur de tine și să facă pași spre independență
  2. Oricât de mult își dorește un părinte să își vadă copilul independent, pentru „ruptură” nu ești pregătit niciodată
  3. Viața la țară pentru un copil este un izvor nesecat de experiențe, trăiri, noutăți. Toate acestea ajută la o dezvoltare frumoasă și o cunoaștere mai aprofundată a atâtor lucruri
  4. Indiferent cât de mult ne dorim libertate și timp pentru noi, respirăm și ne gândim la copii non stop. Trebuie exercițiu și pregătire îndelungată să ajungi să te bucuri cu adevărat de momentele de liniște, fără copil.
  5. Am un copil extrem de sociabil, curios, deschis la nou și asta nu poate decât să mă bucure enorm.
  6. Trăirile unui copil sunt atât de pure, inocente, autentice și trebuie să încercăm să oferim cât mai mult momente și experiențe, nu lucruri copiilor noștri.

Trebuie să recunosc că eram speriată, îngrijorată de cum îi va fi o săptămână (mai exact 5 zile) copilului fără noi, dar mi-a demonstrat încă o dată că timpul trece, el crește, descoperă, își cere independența.

Acum, privind în urmă la reticența mea de a construi o casa la țară, îmi dau seama că am luat decizia cea bună. Experiențele copiilor vor ajuta pe mai departe, în dezvoltarea lor. Viața la țară are plusurile ei, iar libertatea este, pentru un copil, de neprețuit, în special în contextul în care ne aflam anul acesta.

De astăzi avem puișori și rățuște, iar copilul este extrem de fericit. Își așteaptă cățelul și pisica!

Voi reveni cu detalii pe parcurs. Stați pe aproape!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *