În pantofi de mamă

O inimă bătând și un test pozitiv

Bine v-am regăsit! A fost un haos total ultima perioadă… un Nicholas hiperactiv și un David în plină erupție dentară, somn prost, odihnă puțină…Cu toate astea, am avut timp să mă gândesc la ce să vă mai povestesc. Și am decis să vă spun despre drumul meu, prin viață, în calitate de mamă.

Astăzi vreau să îmi aduc aminte de acele 2 clipe din viața mea când am aflat că sunt însărcinată.
Mai mult ca sigur că, la un moment dat, în viața unei femei, sună acel ceas biologic interior…ce ceas? Ceasul acela care trezește instinctul matern.

Sursa foto: 123rf.com

Am știut mereu că voi fi mamă, însă niciodată nu mi-am proiectat în minte un moment anume, o anumită vârstă. Nu am plănuit din fragedă pruncie nici când anume să devin mamă, și nici când să mă căsătoresc.
Dar, crescând, maturizându-mă și având partenerul potrivit, lucrurile s-au legat de la sine.
Totuși, momentul în care mi-am pierdut tatăl, a declanșat în mine acel instinct matern. Poate că pierderea abruptă a unui om atât de drag, poate că vârsta, sau poate că fix atunci se închega relația perfectă cu soțul meu…sau poate toate la un loc. În mod cert, atunci m-am gândit pentru prima dată cu adevărat la mine în postura de mamă.

În 2015 am avut planificată nunta. Mai întâi cununia civilă în vară și apoi cea religioasă în toamnă. Pentru că deja discutasem cu soțul meu că ne dorim un copil, am mers la ginecolog pentru a mă asigura ca totul este în regulă.
Well, nu era chiar totul perfect, dar foarte rapid am rezolvat orice era de rezolvat, iar medicul mi-a dat undă verde în încercările noastre de a concepe un copil. Era luna în care aveam cununia civilă.

Pentru că dorința noastră de a deveni părinți era mare, am decis să nu așteptăm până după nuntă căci, oricum, cine știe oare când ne va reuși și sarcina?!?!
Dar….surpriză, totul s-a întâmplat atât de rapid încât efectiv ne-a luat prin surprindere.
Deși, cumva nepregătiți, în adâncul sufletului meu am știut. Am știut din prima clipă că ceva se întâmplase.

Pentru că am avut această senzație atât de puternică că sunt însărcinată mi-am făcut un test, însă era prea devreme pentru ca el să arate realitatea. Eram dezamăgită. Nu mai credeam în instinctele mele…și totuși, rămăsese acolo un miiiiiic strop de speranță.

Pentru că până și speranța mea era spulberată întrucâtva și frica de un nou test negativ se instalase în suflet, efectiv ezitam, deși atât de tare îmi doream să mai fac un test.
Au trecut câteva zile bune până la testul final, real. Cum de l-am făcut? După o discuție cu nașa mea, am fost convinsă că primul test fusese efectuat prea devreme.

Îmi amintesc că era o duminică după amiaza, un început de octombrie însorit. Știu că nu am avut deloc răbdare să pun testul deoparte până trecea timpul necesar recomandat. Țin minte perfect că aproape instant s-a colorat acea dungă roz-roșie. Însă era atât de palidă…nu aveam încredere deloc în rezultat. Dar până la final, totul era atât de clar! Nu pot să uit senzația…de bucurie, de frică, de emoție, de uimire, de euforie, de atâtea la un loc.

Absolut tot corpul îmi tremura încât nu puteam deschide ușa de la baie să ies să dau vestea soțului.
Este o emoție puternică, deosebită, delicată să afli că vei deveni mamă.

Evident că povestea nu se sfârșește aici. Am avut nevoie de confirmarea medicului și, nerăbdătoare din fire, nu puteam aștepta prea mult. Mi-am făcut programare la primul ginecolog disponibil la clinica unde aveam atunci abonament medical corporate.
Și, deși am menționat în call center că programarea este pentru a confirma o eventuală sarcină, surpriză, acel medic nu avea ecograf în cabinet.
Dezamăgire, nervi, toate la pachet…nu îmi venea să cred.

Am găsit, la aceeași clinică, altă locație, programare pentru a doua zi. Merg iarăși, entuziasmată, plină de speranță, însă am dat peste cel mai precaut medic posibil sau poate doar cel mai insensibil: „Mda, asta pare a fi, pare a fi o sarcină, dar nu pot spune sigur, e prea devreme. Se vede că ovulația a avut loc din ovarul stâng. Dar…nu vă pot confirma. Uitați, vedeți săculețul acela negru, acolo pare a se fi fecundat ovulul.”
Say what? Doamnă, nu mă înțelegeți, vreau o confirmare 100%, nu o supoziție…
Anyway, long story short, am ajuns, în zilele următoare, la doamna doctor cu care am și născut (ambii copii) și a venit mult așteptata confirmare.
Me finally happy!
This is something…să afli că vei avea un copil e ceva ce te învăluie, pozitiv vorbind.

Am simțit că suntem mega norocoși să avem un copil de la prima încercare.

A doua sarcină a copiat modelul primei. M-am hotărât că vreau un bebe 2. Spun m-am hotărât, căci pe soțul meu îl cam speria gândul de un al doilea copil. Dar era momentul oportun. Like, now or never…
După o vacanță faină și relaxantă, cu noi doi reconectați, a venit vestea că ni se mărește familia. Era începutul anului 2019, când, iarăși, m-a lovit același sentiment că se petrece ceva…Iar după un test, făcut de data aceasta în secret, a sosit confirmarea. Pentru că voiam să fiu 100% sigură până dau vestea soțului, am repetat testul.

A fost iar șoc, dar acel șoc frumos, surprinzător, care te lasă fără cuvinte…iată, cineva acolo sus ne iubește și nu ne lasă să așteptăm prea mult.
Mi-am făcut 1000 de gânduri. Este oare bine ales momentul, oare ne-am grăbit, oare Nicholas va accepta ușor un nou membru în familia noastră, oare cum mă voi descurca, oare cum va fi sarcina, oare cum va fi nașterea și alte multe întrebări care încep cu Oare.
Dar acel OARE a dispărut rapid și s-a instalat pozitivismul.
Evident, de data aceasta, confirmarea ecografică a venit mult mai rapid căci avem deja medicul meu.
Mission completed.

Atunci când îți dorești, iar lucrurile se leagă așa de frumos, este un semn clar că nu trebuie să existe dubii, îndoieli, și, mai ales, că acela e fix momentul oportun și nu altul. Atunci ești pregătit, atunci poți căpăta puteri nebănuite pentru tot ce va urma, atunci ești un om matur și pregătit să înfrunți absolut tot greul ce poate să urmeze.

Consider că, atunci când vrei să devii părinte, e musai să te gândești bine la asta înainte de orice pas. E ceva de la care nu te mai poți întoarce, este totul sau nimic, nu există jumătăți de măsură. Și aici este valabil atât pentru un prim copil, cât și pentru al doilea, al treilea sau fix câți copii își dorește fiecare.
Să devii părinte e o responsabilitate pe viață, trebuie să conștientizezi că cineva depinde de tine o buuuuna bucată de timp din acel moment înainte.

Noi am fost norocoși să ne putem mări familia așa rapid din momentul în care am decis să facem acest pas. Însă, știu cazuri când trec multe luni, poate și ani până ca acest miracol să se întâmple. Nu pot decât să mă înclin în fața acestor familii. La temperamentul meu îmbibat în poțiunea nerăbdării, nu știu cum aș fi reacționat să aștept și să tot aștept.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *