Gânduri

Nostalgia dintr-un castravete

Zilele trecute mi s-a apăsat un buton care m-a transportat în timp, acum mai bine de 15 ani.
S-a activat memoria olfactivă.

Eram la țară și am primit de la vecini câțiva castraveți. Știți ce zic? Acei castraveți bio, cum doar la țară se mai găsesc. Acei castraveți pe care nu i-am mai mirosit și nu i-am mai gustat de ani și ani.

M-am văzut pe mine, cea din liceu, culegând din grădina părinților castraveți, roșii, ardei, fasole verde.
Eram acolo, în grădină, printre roșii, alegând-o pe cea mai mare și mai frumoasă.
Eram acolo, întinzându-mă după castraveți.
Eram acolo, sub boltă, căutând posibili castraveți pitiți după ciorchini de struguri.
Eram fix acolo, în curtea mică, dar bine organizată.
Erau ai mei cu furtunul în mână să ude grădina.

Câțiva castraveți, o aroma uitată și atâtea amintiri frumoase.
Iubesc momentele acestea când îmi amintesc cum era odată. Iubesc să îmi revină acele amintiri frumoase, acele amintiri pe care nici nu știam că le mai am.

Momente banale, o vară oarecare, eu adolescentă și ai mei lângă mine.

Acum totul e atât de prețios când revine orice frântură de amintire.
Atâtea clipe.

Mi-am amintit curticica, mi-am amintit florile ce păzeau aleea de la poartă până la ușa casei.
Mi-am amintit bolta umbroasă ce îmi permitea să stau afară și în miezul unei zile toride de vară.
Mi-am amintit caisul de la poartă, când era plin de rod.
Mi-am amintit straturile cu roșii și soiurile diferite. Cele mari, babane, cele normale, cele mici, lunguiețe. Pe astea din urmă le folosea mama cu salata de vinete. Ce aromă!
Mi-am amintit fasolea verde, fideluță, cățărată pe firele întinse de tata din pământ până la streașină. Din păstăile acestea lungi ieșea cea mai bună mâncare de vară.
Mi-am amintit și foișorul construit de el, fix în fața casei.
Mi-am amintit de casă, cum era înainte.
Mi-am amintit de noi, cu toții, într-o seară de vară oarecare.

Iubesc amintirile frumoase.
Iubesc că nu știm niciodată când momentele aparent banale vor fi, în timp, poate unele dintre cele mai faine amintiri.

Nostalgia s-a lipit de mine și vreau să îi dau drumul, să mă lase. Dar e atât de bine când, din neant, îți revin în minte atâtea lucruri demult uitate.

Și totul din cauza unui amărât de castravete bio, de țară, cu gust de copilărie!

PS: pozele sunt de acum 2 ani. Într-o curte, într-un solar cu rod bogat, o altă amintire frumoasă, cu un Nicholas mic.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *