Cu bagajele făcute

Dino Parc, paradisul copiilor

Nu știu de unde și de când au devenit dinozaurii atât de populari, însă copiilor le place la nebunie tot ce ține de ei.
Cu noi generații apar noi pasiuni aș putea spune, iar cine a avut geniala idee a parcului tematic Dino a făcut o treabă minunată.

Ce nu face un părinte pentru bucuria copilului său? Îl duce uneori și la Dino Parc. Anul trecut a fost prima noastră vizită aici și a fost o adevărată încântare pentru Nicholas.

Anul acesta am revenit la dorința sa. De ceva timp îmi tot spunea că vrea să îl mai ducem la dinozauri și s-a potrivit perfect cu ce planuri aveam si noi.

Iată-ne, revenind, pe timp de pandemie, în locația visurilor sale!

Despre parc, despre atracții, despre atmosferă, nu are sens să vă mai zic! Chiar e totul foarte fain! Merită vizitat cu sau chiar și fără copil.

Anul acesta a fost diferit față de cum a fost anul trecut! M-am bucurat mult să gasesc un Dino Parc în concordanță cu măsurile de distanțare. M-am bucurat că oamenii care erau acolo respectau perfect regulile și aveau măștile de protecție puse pe față. Surpriza a fost să văd și extrem de mulți copii cu măști. Eu nu reușesc să îl conving pe Nicholas să poarte…am încercat diverse metode însă nu a funcționat nimic. Mi-a spus foarte tranșant că doar mască cu Patrula Cătelușilor va purta. Așa că, dacă știți de unde să cumpăr așa ceva, help a mother in need.

Norocul cu parcurile tematice în aer liber este că până și când e multă lume e destul de aerisit. Oameni erau. Mulți. Dar cumva nu am simțit că ar fi o problemă. Exista grijă față de cei din jur, iar multe persoane aveau propriile sticle cu dezinfectant.

Dacă aveți cumva drum în zonă, nu ocoliți locația, chiar e faină și pe timp de pandemie. Copiii vor fi tare fericiți și nu vor avea cum să se plictisească acolo.

Tips:

Iar dacă vrei și o mâncare bună, mâncați cu încredere la Sub Cetate Sergiana. Totul foarte delicios, terasa și grădina foarte spațioase, mesele bine distanțate.

În cazul în care aveți în plan să vizitați și cetatea Râșnov, mai gândiți-vă o dată. Este închisă din cauza incendiului care a avut loc la începutul lunii iulie. Dar puteți urca oricum pentru priveliște. Este foarte frumos peisajul.

Enjoy!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *