În pantofi de mamă

Toamna, draga toamnă!

Nu prea am mai fost prezentă pe aici…
Ce să vă spun? Nu am mai apucat să pun două cuvinte unul lângă celălalt. Am fost poate prea aglomerați sau poate eu prea leneșă!? Nu știu exact, dar știu sigur că am fost obosită tare, cu zile când nu îmi auzeam gândurile, cu zile când visam patul meu și perna mea.

Astăzi însă m-am trezit ușor melancolică, gânditoare, dar fericită!

De când a crescut David și merge în picioare mă minunez la tot pasul…de ce? Mă uit la el și mi-l amintesc pe Nicholas. Mă uit la Nicholas și sunt absolut fără cuvinte…când? Când a crescut? Când au trecut 4 ani? Când a devenit frate mai mare? Parcă a fost totul într-o secundă, așa s-au derulat anii ăștia.

Și acum, la cei 4 ani ai lui…

Îl strigi și nu răspunde.
Îl rogi și nu reacționează.
Îi spui stop și te ignoră.
Țipi și nu îi pasă.
Vorbești cu el și te lasă fără replică. ❤

V-ați confruntat cu astfel de reacții?

Pandemia e de vină? Statul acasă e de vină? Părinții sunt de vină?
Cred că toate la un loc sau poate niciuna.
Din păcate, nu există un manual de instrucțiuni pentru fiecare copil în parte. Depinde de răbdarea, inventivitatea și rezistența părinților. Foarte des depinde și de felul de a fi al copilului. Sau poate e datorită noii generații de copii?

Eu una nu știu când Nicholas a trecut de la bebeluș la toddler și acum la a fi un băiat mare.
Parcă ieri nu prea lega două cuvinte, nu prea înțelegeam ce spune, iar astăzi vine cu replici, argumente și explicații.
Ar fi fost bine un manual cu instrucțiuni…

Pagina 2347, scenariul 435:
Ai fost afară la plimbare câteva ore, s-a înnoptat și trebuie să intri în casă. Copilul a început să urle. Încearcă să îl liniștești explicându-i că mâine veți avea o nouă zi la dispoziție pentru joacă.
Dacă scenariul 435 nu funcționează, încercați scenariul 436…

Haha, yeah right!

Ar fi prea simplu, prea predictibil, prea fără farmec, prea fără bătăi de cap…
Oricum, din punctul meu de vedere, de cele mai multe ori, indiferent de cât te informezi, citești, cunoști, feelingul tău de părinte rămâne cel mai bun. Normal că totul se adaptează la ce funcționează pentru tine și copilul tău fix în momentul respectiv, la cât de zen ești tu, la cât de deschis e copilul tău, dacă luna e în mercur retrograd sau nu. 🤣

Oricât m-aș gândi uneori că e tare greu să crești un copil, mereu vin cu cel mai solid contrargument posibil…este greu, dar e al naibii de frumos!
Da, sunt nervi, sunt zile grele, sunt momentele alea de îți vine să îl lași să țipe și tu să fugi mâncând pământul către primul pahar de vin rosé pe care îl vezi. Sunt momentele alea când efectiv nu mai tace și pe tine te doare capul și nu mai faci față cu răspunsurile, darămite să te poți concentra la ce zice.
Da, sunt momentele alea când tu dai zor să faci ceva de mâncare și el te caută să îți arate ceva de maximă importanță și îți arată ceva absolut banal.

Daaaaar, toate acestea, de fapt, te dau peste cap. Vezi cât a crescut, cum a crescut, ce știe, ce poate, ce vrea, ce îi place, ce nu îi place, ce zice, cum zice.
Da, da, a devenit așa datorită ție. Pentru că ai fost acolo, pentru că l-ai ajutat, pentru că i-ai explicat, pentru că ai răbdat, pentru că uneori ai mai și țipat, pentru că uneori l-ai și amenințat.
Dar da…a crescut frumos și e așa acum datorită ție! Pentru că nu ai renunțat, pentru că ai perseverat, pentru că te-ai certat, pentru că te-ai documentat, pentru că…


So, ca să închei, nu pot să cred când au trecut anii ăștia așa repede și când mi-au înlocuit bebelușul cu un copil mare!
Clar, de la ploaie mi se trage…toamna, draga toamnă! Ea e di vină!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *